| 11
22
Craiova meniu:
|
"Mititelu, la judecata poporului"
[ Alin Fornade ] Cu ŤȘtiințať și după moarte! . Nimic mai adevărat. Doi ani, suporterii Universității Craiova și-au mărturisit dragostea pentru echipa dispărută pe forumuri, în stradă, pe stadioane ce nu cunoscuseră suferința crâncenă. Au știut că o vor regăsi atât timp cât cerul a rămas albastru. Campioana unei mari iubiri s-a întors din morți, însă fotbalul românesc îi joacă o festă sinistră. Federația a acceptat două Universități pe grila de start a ligii secunde. Adrian Mititelu a anunțat că-și va înscrie formația în campionat, iar primarul Olguța Vasilescu și Consiliul Local sprijină proiectul instituției de învățământ ce a scris prefața poveștilor cu Oblemenco și Balaci.
Clișeul e că oltenii se tot ceartă. Acum am putea asista la un derby Craiova contra Craiova unde toți spectatorii să strige Știința! , Știința! . Să promoveze amândouă și să celebreze în Bănie la câteva străzi distanță. E ridicol, dar mai degrabă e nociv. Aici nu e doar culpa federației. Adrian Mititelu a reușit să mai piardă un aliat. După Balaci și Pițurcă a venit și rândul Olguței Vasilescu să se convingă că Mititelu nu e un partener credibil.
Publicul e aliatul cel mai important ce l-a părăsit pe finanțatorul guraliv. Petroșaniul poate fi ultima bornă din aventura fanfaronului. În prima etapă găzduită de Craiova, va primi răspunsul fanilor. Minerii îl vor privi cu îngăduință și curiozitate, însă un Ion Oblemenco gălăgios ca în imaginile de arhivă i-ar rosti cu voce tare sentința. Dacă de bănci și creditori mai poate scăpa, datoriile față de susținătorii alb-albaștrilor nu se prescriu.
Mititelu pretinde că reprezintă adevărata echipă Universitatea Craiova. Uită că spiritul Științei nu se transmite printr-un act notarial. Am mai scris-o. Universitatea Craiova nu e o fabrică sau o afacere de care să dispui după cum te duce capul. E o obligație de suflet, e moștenirea unor generații. Dacă îți supui copilul la rele tratamente, există instituții abilitate să te decadă din drepturile părintești. Dacă ești proprietarul unei clădiri monument istoric, nu poți să o dărâmi cu buldozerul și să pretinzi că faci ce vrei la tine acasă. Dacă ești patronul Craiovei, nu-i desconsidera istoria și orgoliul.
De când a preluat clubul de la Dinel Staicu, au fost destule umilințe și nici o bucurie, nici măcar rară, cum spune imnul. Păi în timp ce Ștefănescu și Crișan colecționau calificări și trofee, leii lui Mititelu adunau jocuri dubioase. Condusă de tipul cu ochelari fumurii, Craiova a plătit tribut Stelei, a retrogradat, a primit licența la presiunile regretatului Adrian Păunescu, Mititelu a promis mai multe decât un politician și s-a certat mai rău decât o precupeață isterică. În loc să scoată armele împotriva rivalelor, a întors pe dos buzunarele, să nu avem dubii că e falit. I-a amăgit pe fani că se va pricopsi din valorificarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, apoi că se retrage și le cedează echipa. I-a înșelat cu un tupeu nemaiîntâlnit nici măcar la Nețoiu. Și acum le cere sprijinul? Și azi vrea o mână de ajutor?
La primul meci pe Ion Oblemenco vom avea răspunsul, mai aveți un pic de răbdare. Proiectul prezentat de Olguța Vasilescu pare credibil, iar tutela Universității îi oferă legitimitate. Vom vedea dacă investitorii și politicienii își vor respecta angajamentele. Lipsit de sprijinul fanilor, Mititelu va deveni un Zambon oltean, ce va ceda până la urmă în fața evidenței. A refuzat să vândă echipa, nu e capabil să se schimbe. Nu mai merită nici o șansă. E păcat doar de jucători și de antrenorul Nicolo Napoli.
Da, Craiova e numai una, însă nu poate fi jucăria unui escroc sentimental. |
: 9 ( 1 ) - !
04-08-2020: 19 ani! Site-ul UniversitateaCraiova.eu - cel mai vechi website ĂŽn activitate dedicat UniversitÄČii Craiova - ĂŽmplineČte astÄzi 19 ani de activitate! Lansat pe 4 august 2001 la adresa www.craiova-maxima.com, continuat mulČi ani sub numele Universitate ... [ ] [ Adrian Trasca ] Articole
11-05-2020: SCM Craiova 2018. Ce bune sunt fetele! ;-) "Elisei nu e de Craiova!"
Am auzit aceastÄ propoziČie de la un "atotcunoscÄtor" al handbalului la puČin timp dupÄ transferul Valentinei Ardean Elisei la SCM Craiova. Pe undeva, omul avea dreptate. Alice avea ĂŽn palmares Cupa Cupelor cu ... [ ] [ Adrian Trasca ] Articole
29-05-2018: Mesaj pentru BucureĹti Finala Cupei României pornea cu un handicap imens. Se desfÄĹura la 24 de ore dupÄ marea finalÄ Champions League. Acolo unde marile porĹŁi ale Kievului, cântate Ĺi ĂŽntr-o celebrÄ adaptare Emerson, Lake&Palmer dupÄ Modest Musorgski, se deschi ... [ ] [ Cristian Geambasu ] Articole
09-11-2016: Intotdeauna anti-dinamo "Un popor care nu ĂŽĹi cunoaĹte istoria este ca un copil care nu ĂŽĹi cunoaĹte pÄrinĹŁii."
Am vÄzut nu demult la voi o coregrafie frumoasÄ inspiratÄ din "Micul PrinĹŁ" a lui Antoine de Saint-Exupery . DeĹi acea cratimÄ ĂŽn pl ... [ ] Articole
25-01-2016: Doamna de alb-negru Se termina prima repriză de la fotbal. Dobrin, adică Argeșul, cu Baia Mare, a lui Mateianu, un meci fabulos, care poate fi găsit astăzi pe YouTube. Venea pauza, iar imaginea alb-negru pleca din Trivale către studioul tel ... [ ] [ Alin Buzarin ] Articole
|
|