|
Craiova meniu:
|

Suporterii către Mititelu: Ori faci echipă, ori pleci!
 Fanii Universităţii Craiova i cer lui Adrian Mititelu să-şi respecte promisiunile asumate şi faţă de primarul Lia Olguţa Vasilescu, să formeze o echipă şi să o nscrie anul acesta n campionat.
ntr-un comunicat remis mass-media de către Asociaţia Suporterilor Universitatea Craiova Peluza Sud, aceştia i solicită public lui Mititelu ca pnă pe data de 10 iunie să ofere garanţii că echipa va fi nscrisă n campionat. n cazul n care nu are aceste posibilităţi, i cerem să dea dovadă că iubeşte clubul, aşa cum susţine, şi să cedeze brandul Universitatea Craiova către alte persoane care pot să nscrie şi să susţină renaşterea echipei, rămnnd ca domnul Mititelu să-şi continue lupat cu FRF LPF mai departe n justiţie, cauză n care vom continua să fim şi noi alături de clubul prejudiciat, scriu suporterii. |
: 9.5 ( 2 ) - !
19-07: Universitatea Craiova – UTA 4-0. Știința începe în forță apărarea titlului Universitatea Craiova a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii 1, după o victorie clară, scor 4-0, în fața formației UTA Arad, în prima etapă a campionatului. Deși prima repriză a fost echilibrată și fără goluri, echipa din Bănie ș ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
17-07: Liga Campionilor, urmează duelul cu Levski Sofia În faza următoare a Ligii Campionilor, Universitatea Craiova va întâlni formația bulgară Levski Sofia. Prima confruntare dintre cele două echipe este programată săptămâna viitoare, în Bulgaria, pe terenul adversarei. Returul la Craiova, p ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
16-07: Universitatea Craiova continuă în preliminariile Ligii Campionilor. Victorie și în returul cu ML Vitebsk Universitatea Craiova și-a asigurat calificarea în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor după ce a învins-o pe ML Vitebsk cu 1-0, miercuri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Formația din Bănie a confirmat avantajul obținut în ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
12-07: Universitatea Craiova a câștigat Supercupa României Universitatea Craiova și-a trecut în palmares Supercupa României, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj la loviturile de departajare. După 90 de minute și prelungirile regulamentare, scorul a fost 1-1, iar formația din Bănie s-a impus de ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-07: Universitatea Craiova, victorie cu 4-1 cu Vitebsk în preliminariile Champions League Universitatea Craiova a început cu dreptul aventura europeană și a câștigat categoric, scor 4-1, împotriva formației Vitebsk, în prima manșă a turului inaugural din preliminariile UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe teren neutru, ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|