|
Craiova meniu:
|
Craiova va avea echipă din vara, Mititelu dispus să cedeze clubul!
 n această după-amiază, la Primăria Craiova, Adrian Mititelu a avut o ntlnire cu primarul Craiove, Lia Olguţa Vasilescu, dar şi cu o parte a suporterilor de la Peluza sud, condusă de Gabi Blondu. La discuţii a participat şi fostul preşedinte al clubului Marcel Popescu.
Discuţia s-a ncheiat cum nu se poate mai bine pentru iubitorii fotbalul craiovean şi pentru toţi cei care iubesc Universitatea Craiova.Chinul s-a ncheiat, astfel din vară Universitatea Craiova revine n fotbalul romnesc. Nu se ştie momentan n ce divizie, este posibil ca Ştiinţa să evolueze chiar n prima ligă, dacă unele echipe prim divizionare nu vor primi licenţă.
Adrian Mititelu a ieşit de la discuţii şi-a făcut unele declaraţii complet surprinzătoare care cu siguranţă vor şoca suflarea fotbalistică din Romnia.
Am stat şi m-am gndit bine aceste zile şi am ajuns la concluzia că pentru binele fotbalului craiovean şi al clubului sunt dispus să cedez echipa către unele persoane care vor binele echipei. Doresc să cedez o parte către suporteri, alta municipalităţii şi conducerii judeţene, dar şi la fostele glorii din Craiova Maxima.
Mititelu a mai spus că doreşte să şi continuie războiul cu Mircea Sandu şi Mitică Dragomir separat şi să nu mai lege si clubul de acest proces:Vreau să separ acest război pe care l am cu mafia care a distrus Craiova separat şi nu mai doresc să leg şi Universitatea Craiova de acest scandal
La rndul ei, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a spus: Sunt foarte optimista ca anul acesta o sa inscriem echipa. O sa vedem daca este vorba de divizia A sau B. Echipa noastra a fost dezafiliata pe nedrept. In Craiova este foame de sport, sunt convinsa ca dupa ce facem noul stadion de 5 stele o sa fie mereu plin. |
: 9 ( 1 ) - !
16-05: Nicolae Negrilă e categoric: „Craiova merită eventul după 35 de ani cu vârf și îndesat” Nicolae Negrilă, 71 de ani, fostul mare jucător al Craiovei Maxima, a spus pentru ProSport că oltenii așteaptă ca eventul să revină în Bănie după o pauză de 35 de ani.
Mihai Rotaru este pe cale să aducă în Bănie eventul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
15-05: Programul etapei a 9-a din Liga 1 cu derby-ul Universitatea Craiova vs. U Cluj cap de afiș Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat publicității programul etapei a 9-a din playoff și playout în Liga 1. Meciurile se vor disputa între 15 și 18 mai.
Etapa va fi deschisă de duelul FC Argeș – Rapid (vineri, 15 mai), ș ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-05: Universitatea Craiova a câștigat Cupa României 2026! Universitatea Craiova a câștigat finala Cupei României! Oltenii au fost mai inspirați la loviturile de departajare și speră că vor reuși să facă eventul în weekend! "U" Cluj rămâne cu un singur trofeu în vitrină.
Ultimul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-05: CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, ardelenii au rămas la 5 puncte de lider CFR Cluj și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, într-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii ies astfel din cursa pentru titlu, în timp ce U Cluj se poate apropia la un singur punct de echipa lui Filipe Coelho, dacă ardelenii o ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-05: Victorie dramatică pentru Craiova cu Dinamo: gol decisiv în prelungiri și distanțare în clasament Universitatea Craiova învinge pe Dinamo București cu 2-1 în play-off-ul Ligii 1, după un gol marcat în prelungiri. Meciul a fost spectaculos, cu ocazii și răsturnări de situație.
Startul confruntării a fost unul alert, cu pri ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|