11
22
Craiova meniu:

Protest al suporterilor Universităţii Craiova – 6.04.2012

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2012-04-08 ]
[ România ]

Protest al suporterilor Universităţii Craiova – 6.04.2012

 4152 Atmosferă ca în vremurile bune ale Universităţii Craiova, însă, din păcate, de data aceasta, scandările şi încurajările frenetice ale suporterilor olteni nu s-au făcut auzite pe legendara arenă „Ion Oblemenco“, ci în Piaţa „Mihai Viteazul“. Privaţi de fotbal de aproape un an, peste două mii de suporteri nu s-au resemnat şi, cu mic, cu mare, au participat la mitingul privind dezafilierea Universităţii Craiova, intitulat „Ştiinţa nu moare“. S-au afişat numeroase bannere, cum ar fi: „Dreptate pentru Ştiinţa“, „Noi ne păstrăm credinţa în inimă pentru Ştiinţa“ sau „Ne e dor şi doare, fără noi fotbalul nu are culoare“. Pătimaşii suporteri ai Ştiinţei au aprins torţe şi fumigene, pe care le-au „acompaniat“ cu celebrele cântece „Oltenia, Eterna Terra Nova“ şi „Cântec pentru Oltenia“, mulţumindu-le totodată jandarmilor craioveni că nu au procedat la fel ca omologii lor din Bucureşti, la mitingul de pe 24 martie.

Uniți de spiritul alb-albastru

Suporterii craioveni au beneficiat de o susţinere puternică şi din partea mamei lui Cristi Neamţu, Ioana Cioboată, a lui Sorin Cârţu şi Marcel Popescu, fost preşedinte al Universităţii Craiova. Din diverse motive, Ilie Balaci, Aurică Beldeanu, Nicolae Tilihoi şi ceilalţi componenţi ai Craiovei Maxima nu au putut fi prezenţi în Piaţa Prefecturii, nici celebrul cântăreţ Cristi Minculescu nu a putut veni la Craiova, dar şi-a trimis fiul, Florin, care i-a transmis mesajul de încurajare: „Ştiinţa trebuie să renască“.
„Am venit în această seară să fiu alături de dumneavoastră, de minunaţii suporteri ai Universităţii Craiova, care nu l-au uitat pe fiul meu, care a vrut ca oraşul Craiova să fie renumit şi şi-a dat viaţa pentru această echipă. Sper din tot sufletul ca Ştiinţa să renască şi să vă bucuraţi de ea“, a spus Ioana Cioboată, cu lacrimi în ochi.
„Din păcate, am ajuns într-o situaţie deloc de invidiat, aceea de a ne ruga de toată lumea să-şi îndrepte atenţia asupra noastră, pentru că nu mai avem fotbal. Noi, aceia care am învăţat România la performanţă… Vorbesc în numele meu, şi poate al unora dintre colegii mei, sunt profund dezamăgit de tot ce s-a întâmplat în ultimul timp. Spun asta pentru că această echipă a fost ca un instrument în mâinile unor oameni care până la urmă s-a dovedit că nu iubesc deloc trecutul acestei echipe, fotbalul şi ceea ce a reprezentat Universitatea Craiova şi au folosit-o în interes personal. Fac un apel în acest moment la autorităţi, să se considere un moment zero şi să încerce să rezolve această problemă. Autorităţile trebuie să facă parte dintr-o asociere cu mai mulţi oameni de afaceri, care s-ar încumeta pentru finanţarea unei echipe care să vrea performanţă. Sub nici o formă nu trebuie să dispară Universitatea! Sper ca în viitorul apropiat să reînnodăm şirul marilor succese care au fost în Craiova“, a spus Sorin Cârţu, fiind aprobat şi de Marcel Popescu: „Craiova trebuie să renască pentru aceşti minunaţi şi fanatici suporteri, cei mai frumoşi din ţară“.

: 9.5 ( 2 ) - !



19-03: Programul etapei a 3-a din playoff și playout în Liga 1
Vineri, 3 aprilie

Ora 20.30 FC Botoşani – FCSB (playout)

Sâmbătă, 4 aprilie

Ora 15.00 Oţelul Galaţi - FC Hermannstadt (playout)
Ora 19.30 FC ArgeÅŸ - Dinamo BucureÅŸti (playoff)

...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

14-03: Surpriză uriașă în debutul play-off-ului: FC Argeș învinge liderul Universitatea Craiova chiar în Bănie
Startul play-off-ului din Liga 1 a adus un rezultat neașteptat la Craiova, acolo unde FC Argeș a reușit să se impună cu 1-0 în fața liderului Universitatea Craiova, într-o partidă disputată vineri seara.

Începutul confruntă ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

09-03: Program play-off 2026
Etapa 1: 15-16 martie
UNIVERSITATEA CRAIOVA - FC ArgeÈ™
Rapid - Dinamo
U Cluj - CFR Cluj

Etapa 2: 21-22 martie
Dinamo - UNIVERSITATEA CRAIOVA
CFR Cluj - Rapid
...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

09-03: Clasamentul după înjumătățirea punctelor
Clasamentul din play-off (după înjumătățirea punctelor)
1. Universitatea Craiova – 30 puncte
2. Rapid – 28 puncte
3. Universitatea Cluj – 27 puncte
4. CFR Cluj – 26,5 de puncte
5. Dinamo – 26 de punct ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

08-03: Rapid – Universitatea Craiova 1-1
Derby-ul dintre Rapid București și Universitatea Craiova s-a încheiat fără învingătoare, scor 1-1, într-o partidă intensă care a confirmat echilibrul dintre primele două clasate din campionat la finalul sezonului regulat.

St ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 16 aprilie 2026

Dictionar   Meditatii