| 11
22
Craiova meniu:
|
Foşti jucători ai Universităţii Craiova au jucat un meci demonstrativ ieri cu IOB Balş
 Atmosferă de sărbătoare, chiar dacă atinsă de un iz electoral, ieri, în oraşul Balş. Oaspete a fost Craiova Maxima, aşa că atât parcul localităţii, cât şi arena s-au colorat în alb şi albastru, iar la staţie s-a intonat imnul Ştiinţei pentru o întâmpinare de gală a gloriilor de odinioară. Peste o mie de spectatori au venit să-i vadă, ori să-i revadă, în funcţie de vârstă, pe Donose driblând, pe Săndoi şutând de la distanţă sau pe Ciurea sprintând, evident cu câteva viteze în minus faţă de altădată. Maximii au întâlnit o selecţionată old-boys locală, reunită sub numele IOB Balş. Pentru cine nu s-a familiarizat pe vremuri cu iniţialele formaţiei din Olt, este vorba de împrumutarea denumirii Intreprinderii de Osii şi Burghiuri. Primarul a deschis manifestarea, iar antrenorul Craiovei, Sorin Cârţu, a rostit un discurs de Bine v-am găsit! S-a trecut la fapte. Ştiinţa old-boys s-a prezentat în formula: Fl. Dumitru portar, şi în teren Donose, Tilihoi, Săndoi, Ciurea, Cristescu, Sava, Cojocaru, Mohora, Bica (înlocuit forţat chiar înainte de start de Vancea), plus un invitat Iliescu. Lângă coach-ul Cârţu, au luat loc pe bancă şi fostul magazioner Împuşcătoiu, Petre Petculescu, Nicolae Negrilă, iar rezervă de lux a fost Grigore Ciupitu, recolat special din capitală pentru acest meci demonstrativ. Sava a deschis scorul rapid şi a trezit deja nostalgii în tribună: De când nu am mai văzut un gol al Universităţii Craiova
În stilu-i caracteristic, Sorinaccio şi-a luat elevii în colimator, preferaţii săi în comentariile picante de pe margine fiind Tilihoi tot n-ai învăţat cu stângul, e piciorul tău şi ăla, dar şi portarul Florin Dumitru Ţi-ai revenit după ce ne-ai mâncat la Bistriţa sau Uită bă că avem şi portar. Milu Săndoi a majorat avantajul cu o torpilă de la 30 de metri care s-a oprit sub bară, selecţionerul naţionaie de tineret explicându-i imediat apetitul său ofensiv antrenorului Cârţu: Nu întâmplător am fost golgheterul echipei în 91, când am luat titlul. A urmat scăriţa lui Cristescu pentru 3-0 şi apoi binemeritata pauză după o jumătate de oră furibundă a alb-albaştrilor. În partea secundă Maxima a schimbat tactica, ne voie de nevoie, lăsându-i pe cei care mai puteaui alerga în avanposturi pentru a testa contraatacul. N-a funcţionat fin start, fiindcă gazdele au redus diefernţa, însă Ciurea l-a lobat de la distanţă pe portarul advers restabilind marja de 3 goluri. Cristescu a reuşit dubla pentru 5-1, iar Cristescu, l-a egalat pe Pitic la goluri când a modificat din nou tabela la 2-6, fiindcă între timp şi gazdele au mai luat un game în setul câştigat ieri după-amiază de oaspeţii de onoare ai Balşului. Faza meciului i-a aparţinut tot lui Emil Săndoi, care a trimis spre vinclu chiar de la centrul terenului, minge scoasă cu eforturi extreme de portarul advers.
Cârţu: Sper să ne vedem în viitorul apropiat la meciurile Ştiinţei
În discursul dinaintea jocului, Sorin Cârţu şi-a manifestat speranţa şi încrederea că locuitorii Balşului vor avea din ocazia să vină la Craiova pentru a urmări din nou Ştiinţa la lucru în Liga I sau să întâmpine autocarul favoriţilor în drumul spre casă după vreo deplasare victorioasă. Sper ca în viitorul apropiat să aveţi ocazia să veniţi din nou la meciurile Ştiinţei. Sper să ne vedem pe noul stadion care se va construi şi care se va numi probabil tot Ion Oblemenco la meciurile echipei pe care o îndrăgim cu toţii. De altfel, un banner pe care scria Ştiinţa nu moare a tronat la tribuna principală a stadionului Parc, el aparţinând unui grup de fani care a dat tonul scandărilor pe parcursul jocului. Ştiinţa nu mai există din cauza unuia care şi.a pus ochelari fumurii, de negustor, dar sperăm că va reînvia în curând a declarat şi Nicolae Tilihoi. Costică Donose a dezvăluit că îşi va face pe 20 mai un meci de retragere la Râmnicu Vâlcea, la invitaţia autorităţilor locale. Am câştigat o Cupă acolo, sunt bucuros să îmi pot face retragerea oficială. Preşedintele echipei va fi atunci Dumitru Dragomir şi va participa şi Ion Crăciunescu. Aş fi vrut ca evenimentul să fie la Craiova, dar acasă trebuia să mă retrag singur. Silvian Cristescu a declarat că inclusiv selecţionerul Victor Piţurcă este alături de proiectul preluării echipei din Bănie de către municipalitate. Piţi s-a interesat de Craiova, spune că va ajuta cum va putea. Chiar şi acum m-a întrebat ce a fost cu mitingul de la Bucureşti. După părarea mea a fost un miting regizat şi oricum nu trebuia să se desfăşoare în Bucureşti, ci la Craiova şi nu trebuia să fie un prilej de răfuială cu jandarmii, ci un miting pentru Ştiinţa a spus Cristescu. |
: 9 ( 1 ) - !
15-11-2024: Sorin CĂŽrČu a revenit ĂŽn conducerea UniversitÄČii Craiova Sorin CĂŽrČu a revenit ĂŽn conducerea UniversitÄČii Craiova. Marea legendÄ a clubului din BÄnie a primit un post onorific ĂŽn organigrama actualÄ a clubului.
Chiar de ziua lui de naČtere, Sorin CĂŽrČu a primit postul de preČed ... [ ] Craiova Maxima
05-08-2021: Nae Ungureanu a fost externat Fostul component al Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, a pÄrÄsit patul de spital ĂŽn cursul dimineĹŁii de 4 august, dupÄ aproape o sÄptÄmânÄ de tratament Ĺi atentÄ supraveghere. Pe fondul temperaturilor ridicate, âRoĹuâ suferise un acciden ... [ ] Craiova Maxima
06-04-2021: 38 de ani de la semifinala de CupÄ EuropeanÄ cu Benfica AstÄzi, 6 aprilie 2021, se ĂŽmplinesc 38 de ani de când Universitatea Craiova evolua ĂŽntr-o semifinalÄ de CupÄ EuropeanÄ, premierÄ ĂŽn fotbalul românesc. âN-am avut niciodatÄ o echipÄ atât de mareâ, titra presa la acea vreme.
... [ ] Craiova Maxima
01-04-2021: Omagiu adus pÄrintelui Craiovei-Maxima AstÄzi, 1 aprilie 2021, se comemoreazÄ 7 ani de când ne-a pÄrÄsit profesorul Corneliu Andrei Stroe. VeČi rÄmâne mereu ĂŽn inimile alb-albastre!
A fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima. S-a aflat ĂŽn conducerea clubului Uni ... [ ] Craiova Maxima
26-03-2020: CâtÄ dreptate aveai, CosticÄ! CosticÄ ČtefÄnescu, fostul fundaČ al Stelei Či al UniversitÄČii Craiova, ar fi ĂŽmplinit astÄzi 69 de ani.
Ioan ChirilÄ l-a asemÄnat cu un diplomat âcare pare sÄ-Či fi uitat valiza pe vreo masÄ de conferinČÄ, la Genev ... [ ] [ Florea Adrian ] Craiova Maxima
|
|