|
Craiova meniu:
|
Găman şi Bărboianu, liberi de Mititelu!
 LPF a comunicat ieri încetarea raporturilor contractuale dintre cei doi jucători fugari şi FC Universitatea, iar Mititelu a declarat că va face plângere penală împotriva grupului infracţional de la LPF
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL) din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a pronunţat deciziile în cele mai mediatizate cazuri, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu versus FC Universitatea, cei doi fotbalişti fiind declaraţi liberi de contract începând de ieri. Preşedintele CSL, Valentin Cocean, a precizat că decizia a fost luată în unanimitate. Oficialii olteni au anunţat că vor face recurs la Comisia pentru Recurs a LPF. Abia după verdictul acestei comisii, părţile se pot adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Cei doi jucători olteni au aflat decizia de ieri a CSL chiar înaintea celei de-a doua şedinţe de pregătire a zilei, antrenamentele fiind efectuate sub coordonarea lui Eugen Neagoe. Găman şi Ştefan Bărboianu ar putea semna acum contract cu alt club din România sau din străinătate, dar există riscul ca la Comisia de Recurs a LPF, al cărei preşedinte este Daniel Florea, să se schimbe decizia CSL, motiv pentru care rebelii Găman şi Bărboianu se pare că au decis să aştepte şi recursul.
Găman şi Bărboianu vor afară
Gigi Becali a comentat decizia LPF, declarând că ambii jucători vor să se transfere în străinătate. Nu cred că (Găman - n.r.) va merge în Ucraina sau Rusia, poate în Olanda sau Scoţia. Cale de întoarcere la acest club (Universitatea - n.r.) nu mai are. Nu mai era de trăit la acest club, a spus tatăl lui Găman la televiziunea sportro. Valerică Găman nu a dorit să comenteze decizia CSL. Conform nemţilor de la transfermarkt.de, Găman a fost evaluat la 2, 2 milioane de euro, iar Bărboianu - la 800.000 de euro.
Mititelu: Jucătorii sunt liberi până pe 30 iunie
Finanţatorul Craiovei a afirmat că la Comisia de Recurs a LPF va aduce o probă nouă, fiind surprins de decizia CSL. Ştiu cum merg lucrurile la această Comisie, aşa că nu mă surprinde decizia. Să vedem cum va explica preşedintele acestei comisii, pentru că riscă să-i dea şah mat preşedintelui de la recurs. Noi le-am pus atâtea probleme pe tapet, încât le va fi foarte greu să le explice pe fiecare în parte. Plângerea penală va fi de mare anvergură împotriva grupului infracţional de la LPF. Jucătorii sunt liberi de contract până pe 30 iunie şi nu mai au voie să semneze cu o altă formaţie. Această decizie din prezent este dată de Comisia pentru Statutul jucătorului, dar nu au voie să aibă un angajament cu alt club, s-au făcut de râs astăzi. Vom merge mai repede în civil cu această problemă, pentru că la TAS nu cred că vom rezolva. Jucătorii vor fi ai Craiovei din nou după 1 iulie 2011. Piţurcă zice că mai are o dezlegare în alb, dar asta nu mai este valabilă, deoarece de pe 17 ianuarie la Craiova au fost întocmite alte contracte, care le anulează pe cele vechi. Jucătorii sunt ai Craiovei până în 2016, dar asta e, i-am pierdut acum pentru şase luni, a declarat Mititelu la GSP TV. |
: 9 ( 1 ) - !
09-06: Cu cine poate juca Universitatea Craiova ĂŽn turul 1 preliminar din Champions League Campioana României va fi ĂŽn urna capilor de serie la tragerea la sorČi Či va juca ĂŽmpotriva uneia dintre:
Inter Club d-Escaldes (Andorra)
Levski Sofia (Bulgaria)
Ararat-Armenia (Armenia)
Sahah FK (Azerbaidjan) ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
16-05: Nicolae NegrilÄ e categoric: âCraiova meritÄ eventul dupÄ 35 de ani cu vârf Či ĂŽndesatâ Nicolae NegrilÄ, 71 de ani, fostul mare jucÄtor al Craiovei Maxima, a spus pentru ProSport cÄ oltenii aČteaptÄ ca eventul sÄ revinÄ ĂŽn BÄnie dupÄ o pauzÄ de 35 de ani.
Mihai Rotaru este pe cale sÄ aducÄ ĂŽn BÄnie eventul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
15-05: Programul etapei a 9-a din Liga 1 cu derby-ul Universitatea Craiova vs. U Cluj cap de afiČ Liga ProfesionistÄ de Fotbal (LPF) a dat publicitÄČii programul etapei a 9-a din playoff Či playout ĂŽn Liga 1. Meciurile se vor disputa ĂŽntre 15 Či 18 mai.
Etapa va fi deschisÄ de duelul FC ArgeČ â Rapid (vineri, 15 mai), Č ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-05: Universitatea Craiova a câČtigat Cupa României 2026! Universitatea Craiova a câČtigat finala Cupei României! Oltenii au fost mai inspiraČi la loviturile de departajare Či sperÄ cÄ vor reuČi sÄ facÄ eventul ĂŽn weekend! "U" Cluj rÄmâne cu un singur trofeu ĂŽn vitrinÄ.
Ultimul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-05: CFR Cluj â Universitatea Craiova 0-0, ardelenii au rÄmas la 5 puncte de lider CFR Cluj Či Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, ĂŽntr-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii ies astfel din cursa pentru titlu, ĂŽn timp ce U Cluj se poate apropia la un singur punct de echipa lui Filipe Coelho, dacÄ ardelenii o ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|