| 11
22
Craiova meniu:
|
25 de ani de la drama de pe Heysel
 Dezastrul de pe stadionul Heysel a fost rezultatul escaladării huliganismului pe stadioane. Premergător finalei Cupei Campionilor Europeni (n.b. actuala Champions League) din data de 29 mai 1985, dintre FC Liverpool şi FC Juventus, dezastrul a survenit în urma prăbuşirii unui zid de susţinere de pe stadion, în urma confruntărilor fanilor celor două echipe. 39 de persoane au murit, majoritatea fani italieni, iar alte 600 de persoane au fost rănite.
Cu doar câteva ore înainte de fluierul de începere a partidei, fanii echipei Liverpool au creat o breşă în gardul ce îi despărţea de fanii echipei adverse, atacându-i cu o violenţă greu de imaginat (foto 2). Suporterii italieni au încercat să scape din calvar, obligaţi să se retragă, punând presiune pe un zid în stare aproape de ruină, care s-a prăbuşit în final peste aceştia. Partida s-a disputat în ciuda dezastrului.
După acest meci, cluburile de fotbal engleze au primit o grea lovitură din partea UEFA, excluderea din toate competiţiile europene pe termen nelimitat (n.b. interdicţie anulată după cinci ani, nu şi pentru FC Liverpool care a fost exclusă din competiţiile europene pentru încă alţi 3 ani).
Cea mai întunecată oră din istoria compeţiţiilor UEFA
În luna mai a anului 1985, Liverpool era cea mai puternică echipă din Europa, având câştigate patru ediţii precedente ale Cupei Campionilor Europeni. Aceştia au ajuns din nou în finală dorind, evident, să îşi apere titlul câştigat împotriva Romei în anul precedent. Soarta le-a adus în faţa din nou o echipă italiană. Juventus era la acea vreme câştigătoarea Cupei Cupelor (n.b. astăzi Cupa UEFA), cu mulţi jucători in naţionala Italiei la Cupa Mondială din 1982 şi având în lot pe inegalabilul Michel Platini (n.b. câstigător al balonului de aur în anii 1983, 1984 şi 1985). Erau practic ele mai bune două echipe din Europa.
În luna ianuarie a aceluiaşi an, Liverpool vizitase Torino pentru a juca cu Juventus în Super Cupa Europei, italienii câştigând cu scorul de 2-0. Teoretic ar fi trebuit să existe şi un meci retur, disputat pe Anfield, dar Liverpool nu a reuşit să îşi facă loc în calendarul competiţional pentru aceasta partida, astfel că meciul a fost amânat până după finala de pe Heysel. Din cauza evenimentelor de pe Heysel si a suspendarii echipelor engleze de catre UEFA, partida retur nu s-a mai desfăşurat niciodată.
Anul 1984 - Liverpool vs. Roma. Scânteia de la care a pornit dezastrul.
În finala din anul precedent, cea cu Roma, Liverpool a fost nevoită să joace, datorită coincidenţei, pe Stadio Olimpico din Roma, englezii câştigad dupa prelungiri la penalty-uri. După meci, grupuri masive de suporteri romani i-au atacat pe suporterii lui Liverpool care se întorceau spre hotelurile unde erau cazaţi. Mulţi dintre aceştia �nu doar ca au fost atacaţi dar unii au sfarsit prin a fi înjunghiaţi sau raniti grav. Presa romană a scris atunci că reacţia suporterilor italieni nu a fost una de autoapărare, ba din contră, aceştia ascunzandu-si armele înaintea partidei in masini, s-au grăbit să intre în posesia lor imediat după fluierul de final, toata actiunea fiind se pare premeditata.
Postul de radio din Liverpool, Radio City a trait la maxim evenimentele, simţind pe propria piele violenţele. Mulţi dintre suporterii englezi au fost atacaţi de italieni în apropierea unei staţii de autobuz, soferii refuzand să îi primească în autobuze în cazul unui atac. Astfel, unii dintre fanii englezi au fost nevoiti sa căute disperati refugiu în ambasada Marii Britanii. În cele din urmă, un şofer voluntar a fost de acord să îi îmbarce pe englezi şi să îi transporte la hotelurile unde erau cazaţi sub escorta poliţiei poziţionata în jurul autobuzului pentru protecţie. Radio City a avut în acel autobuz un echipaj de ştiri, intervievând fanii bătuţi şi răniţi. Spre stupoarea generala, nicio informaţie despre aceste violenţe nu a ajuns în presa naţională din Marea Britanie, dar în Italia ştirile s-au răspândit rapid. Singurul ziar englez care a făcut cunoscute aceste violenţe a fost ziarul local din Liverpool, Liverpool Echo, sub titlul Extazul şi Agonia.
S-a bănuit la acea vreme că după evenimentele de la Roma, huliganii englezi au lăsat aceste disensiuni la o parte, până la întâlnirea cu Juventus în finala din anul 1985, plănuindu-şi răzbunarea. Aceste zvonuri mentionau si faptul că în acest plan erau implicaţi cele mai cunoscute şi mai temute grupări de huligani din Anglia, incluzându-i pe MIGS de la Luton, Bushwackers de la Millwall, ICF de la West Ham şi the Gremlins de la Newcastle. Ulterior s-a ajuns la concluzia ca aceste zvonuri nu erau in totalitate adevărate.
29 mai 1985
Construit în anul 1930, stadionul Heysel (foto 3) era practic o arena învechita şi depăşita de noile cerinţe, nefiind o alegere potrivită pentru o astfel de finală de cupă europeană, multe din zonele stadionului aflandu-se în stare avansata de degradare. Unele persoane susţineau că nici gazonul nu era potrivit pentru un astfel de joc, preşedintele executiv al celor de la Liverpool, Peter Robinson, solicitand UEFA să caute o alternativă viabilă.
Cum aceste solicitari au ramas fara ecou, la ora meciului stadionul era ticsit cu 58.000-60.000 de spectatori, câte 25.000 de fani de fiecare parte. Spaţiile din spatele porţilor erau prezăzute doar cu terase pentru a privi meciul din picioare, fiecare fiind împărţită în trei zone. Lui Juventus îi revenise sectoarele O, N şi M. De cealaltă parte, Liverpool deţinea sectoarele X şi Y, sectorul Z fiind rezervat spectatorilor neutrii belgieni. Ideea acestei zone neutre tampon a fost respinsă de ambele tabere, pretinzându-se că această soluţie ar oferi posibilitatea fanilor celor două echipe să cumpere bilete prin agenţii sau direct de la distribuitori, rezultând un amestec periculos de suporteri.
La acea vreme în Bruxelles, precum în restul Belgiei de altfel, trăia o comunitate mare de italieni, mulţi emigranti italieni procurându-si astfel bilete în zona Z, sector rezervat belgienilor. În plus de asta, multe bilete au fost vândute prin agenţii, în majoritate fanilor juventini. În final, un procentaj mic din aceste bilete au revenit fanilor lui Liverpool.
Un amănunt ce a sporit tensiunea pe stadion, a fost acela că sectoarele X şi Y alocate lui Juventus erau supra-aglomerate din cauza faptului că mulţi fani au reuşit să intre pe stadion fără bilete, mulţi dintre ei fiind sub influenţa alcolului, situaţia scăpand de sub control.
Confruntarea
Aproximativ în jurul orei 19, 00, ora locală, cu o oră înaintea fluierului de început, nebunia a luat loc ratiunii. Suporterii lui Liverpool şi cei ai lui Juventus din sectoarele Y şi Z erau despărţiţi doar de câtiva metri, cu ajutorul a două garduri de de sârmă improvizate şi un cordon de poliţişti în no mans land (foto 4) (n.b. ţara nimănui, termen folosit pentru zona dintre două tabere). Nu este foarte clar cine a început să arunce cu obiecte, dar cert este că situaţia a degenerat, cele două galerii aruncând una în cealaltă cu tot ce le cădea la mână. De cele mai multe ori se arunca chiar cu bucăţi desprinse din stadion, care se afla în stare de degradare avansată.
O dată cu apropierea fluierului de început, atacurile au crescut în intensitate, un grup al fanilor lui Liverpool reuşind să treacă de gardul de sârmă si sa pătrunda în zona italienilor, fortându-i pe aceştia să se retragă în disperare (foto 5). Neavând nicio cale de ieşire, italienii s-au îngrămădit spre zidul din apropierea coltului terenului. Unii dintre aceştia au încercat să escaladeze acest gard de beton pentru a scăpa din inclestare (foto 6, 7). Datorita presiunii imense, zidul şi aşa slăbit, nu a rezistat prăbuşindu-se (foto 8).
Ce eram mai cumplit se intamplase, majoritatea celor decedaţi, găsindu-si sfârşitul în acel moment. Statistica era sumbră: 39 de morţi şi alţi 600 de răniţi (foto 9, 10. 11). Cadavrele au fost scoase cu greu din învălmăşeală, fiind aşezate într-o altă zonă şi acoperite cu un steag de fotbal imens (foto 12, 13, 14). O dată cu sosirea elicopterelor poliţiei şi ambulanţei a ieşit la iveală şi ineficienţa serviciilor de urgenta, haosul cuprinzand intreg stadionul.
Ca răzbunare pentru evenimentele din sectorul Z, fanii lui Juventus s-au dezlănţuit de cealalta parte a stadionului. Aceştia au început să înainteze prin tribune urmărindu-i pe englezi pentru confruntare. Poliţia a intervenit insa la timp, oprind înaintarea (foto 15). Ca raspuns la atacul in forta al politiei, suporterii italieni au început să ii atace pe acestia cu pietre, sticle şi obiecte timp de două ore. Unul dintre ei chiar a tras un foc de armă (n.b. mai târziu s-a indentificat arma ca fiind un pistol folosit pentru a da startul în întrecerile de atletism). Când s-a dat lovitura de start a partidei, poliţiştii se luptau încă cu suporterii Juventusului, rămânând pe întreaga durată a partidei în jurul suprafeţei de joc.
39 de victime
Cert este faptul ca 39 de suporteri au decedat, din care 32 de italieni, fani ai lui Juventus, 4 belgieni, 2 francezi şi un irlandez. Lista acestora, cu vârsta notată în paranteze, este următoarea:
Alberto Guarini (21)
Alfons Bos
Amedeo Giuseppe Spolaore (55)
Andrea Casula (11)
Antonio Ragnanese (29)
Barbara Lusci (58)
Bento Pistolato (50)
Bruno Balli (50)
Claude Robert
Claudio Zavaroni (28)
Dionisio Fabbro (51)
Dirk Daenecky
Domenico Ragazzi (44)
Domenico Russo (28)
Eugenio Gagliano (35)
Francesco Galli (25)
Giancarlo Bruschera (21)
Giancarlo Gonnelli (20)
Gianfranco Sarto (47)
Gianni Mastrolaco (20)
Giovacchino Landini (50)
Giovanni Casula (44)
Giuseppina Conti (17)
Jacques François
Jean Michel Walla
Loris Messore (28)
Luciano Rocco Papaluca (38)
Luigi Pidone (31)
Mario Ronchi (43)
Mario Spanu (41)
Nino Cerrullo (24)
Patrick Radcliffe
Roberto Lorentini (31)
Rocco Acerra (29)
Sergio Bastino Mazzino (38)
Tarcisio Salvi (49)
Tarcisio Venturin (23)
Willy Chielens
Clipele de groază şi şocul, prezente pe stadion la puţine momente după prăbuşirea zidului respectiv.
Platini: "Nu mai pot intra niciodata pe stadionul Heysel"
Fostul internaţional francez Michel Platini a declarat ca nu poate asista la partida amicala dintre Franţa şi Belgia, programata miercuri, la Bruxelles, afirmînd ca nu mai poate intra pe stadionul "Heysel" dupa tragedia din 1985.
"Este o rana profunda, care nu se va vindeca niciodata... Şi acum, dupa aproape 20 de ani, amintirea este apasatoare. Nimeni nu mai este acelaşi dupa o asemenea tragedie", a spus Platini, care a declarat ca se simte incapabil din punct de vedere fizic şi psihic de a reveni pe stadionul Heysel.
Dupa evenimentele din 29 mai 1985, stadionul a fost renovat, schimbîndu-i-se şi denumirea în "Roi Baudouin". În ultimii ani, cea mai semnificativa partida disputata pe acest stadion a fost meciul dintre Franţa şi Portugalia, în semifinalele Euro-2000. |
: 9 ( 1 ) - !
26-10-2021: CSO FiliaČi, calificare istoricÄ ĂŽn sferturile Cupei României! CSO FiliaČi, formaČie de Liga 3, a produs o nouÄ surprizÄ ĂŽn Cupa României Či s-a calificat ĂŽn sferturile de finalÄ, dupÄ ce a eliminat FC Hermannstadt, scor 2-2 (4-3 d.l.d).
FormaČia doljeanÄ din Liga 3 a trimis meciul la ... [ ] Stiri sport diverse
26-09-2021: U Craiova a demolat campioana ĂŽn Cupa României la baschet Echipa de baschet SCMU Craiova a ĂŽnvins, ĂŽn Sala PolivalentÄ, pe CSM Oradea, ĂŽn prima manĹÄ a turului ĂŽntâi al Cupei României, cu 79-64, pe sferturi: 26-14, 13-16, 20-19, 20-15. DeĹi a fost primul meci oficial de baschet ĂŽn BÄnie dupÄ ma ... [ ] Stiri sport diverse
23-09-2021: ACSO Filiasi produce surpriza si elimina UTA din Cupa Romaniei Echipa din Liga 3 s-a calificat in optimile de finala dupa un succes la limita, scor 1-0. Unicul gol al meciului de la Filiasi a fost marcat de Viorel Vilcica, in minutul 38.
ACSO Filiasi va face parte din Urna A la tragerea la sorti p ... [ ] Stiri sport diverse
12-07-2021: Italia castiga EURO 2020 Italia a castigat titlul european pe Wembley din Londra in urma loviturilor de departajare. Dupa 90 de minute scorul a fost egal, 1-1, rezultat care s-a mentinut si dupa cele doua reprize de prelungiri.
Anglia deschisese scorul in min ... [ ] Stiri sport diverse
07-07-2021: Italia ĂŽn finala Euro 2021 Italia a ĂŽnvins Spania la penalty-uri, 4-2, dupÄ 1-1 dupÄ 90 Či 120 de minute de joc, Či s-a calificat ĂŽn finala Euro 2021! ... [ ] Stiri sport diverse
|
|