| 11
22
Craiova meniu:
|
Mircea Bornescu: „Suntem obligati sa castigam cu UTA!”
Portarul Universitatii crede ca in acest moment este tardiv sa fie gasite scuze pentru seria de infrangeri, dar ca "la meciul cu UTA este esentiala victoria, suntem concentrati total pe disputa cu aradenii si suntem obligati sa luam cele trei puncte".
Reporter: Mircea, care ar fi explicatiile acestui inceput ratat de campionat?
Bornescu: Explicatii ar fi, dar ele ar putea parea puerile acum. Cert este ca a fost un cumul de factori care au dus la aceasta pasa proasta si acestia nu pot fi decat din interiorul grupului. Este si un blocaj psihic, pentru ca lumea astepta sa facem marea patrata in acest campionat si orice esec a adus o apasare si mai mare asupra noastra, am trecut la un stadiu si mai accentuat al presiunii. Asa am ajuns sa pierdem de cinci ori la rand.
Reporter: A fost, totusi, un moment decisiv pentru acest declin, deoarece debutul a fost promitator?
Bornescu: Eu am avut senzatia ca totul s-a rupt dupa meciul de la Iasi. A fost o presiune mare asupra noastra, toti se asteptau sa castigam acel meci, iar infrangerea a fost tratata ca o tragedie si incercand sa reparam lucrurile in etapele urmatoare mai mult le-am stricat. S-a facut mult tam-tam in jurul acelui esec, de parca a fost finala campionatului. Noi ne-am dorit mult sa batem, imediat dupa ce am egalat ne-am aruncat in atac, dar am luat gol pe contraatac si acolo s-a rupt totul.
Reporter: A fost anul trecut o serie de 11 meciuri fara victorie, apoi numai succese, iar acum sunt cinci infrangeri la rand. Este si o problema de moral, pentru ca o echipa puternica psihic nu alterneaza rezultatele, nu se blocheaza cand primeste un gol sau pierde un meci...
Bornescu: Se poate spune si asa, pentru ca noi daca marcam primii, oricarei echipe ii este greu sa revina, dar si invers. Nu pot sa-mi explic de ce suntem o echipa de moral sau nu sunt eu in masura sa ofer solutia pentru a scapa de acest complex. Speram cu totii ca Ovidiu Stanga sa aiba solutia, are tot sprijinul nostru si poate el va reusi sa ne aduca pe drumul cel bun.
Reporter: Se va termina aceasta criza la partida cu UTA?
Bornescu: Urmatorul meci trebuie sa fie pentru noi ca o finala, ca si cum viitorul nostru ca jucatori si parcursul echipei in actualul campionat depind de acesta. Partida cu UTA o vom aborda ca un joc capital, pentru ca este esentiala victoria. Daca vom castiga ne vom elibera de presiune si vom aborda altfel si urmatoarele confruntari, mai ales ca ne asteapta mai tarziu si derbiurile cu Steaua si Dinamo. Insa suntem concentrati total pe disputa cu aradenii si suntem obligati sa luam cele trei puncte.
Reporter: S-a spus ca iti doresti sa pleci de la Universitatea...
Bornescu: Sa fie clar, de la Universitatea nu voi dori sa plec decat daca nu mai sunt dorit. Acest club mi-a dat foarte mult si eu ma simt dator sa-i dau mult inapoi. Va dau cuvantul meu ca de fiecare data cand am intrat pe teren am dat tot ce am avut eu mai bun, tot ce am putut pentru echipa. Au fost momente cand ma gandeam ca nu mai sunt dorit aici, dar acum totul este OK, eu imi fac datoria fara probleme.
Reporter: Suporterii sunt extrem de suparati, pentru ca se prefigureaza un nou sezon ratat, fara posibilitatea de a atinge o performanta, oricat de mica...
Bornescu: Ii inteleg si pe suporteri ca sunt suparati si ca i-am dezamagit, dar ii rugam sa fie in continuare alaturi de noi. Impreuna am promovat si tot impreuna, anul trecut, am reusit sa ramanem in Liga I, am impartit si bune, si rele. In meciul cu CFR Cluj, fanii ne-au impins spre egalare, dar la fel ca la inceputul partidei am primit gol si la inceputul partii secunde si nu am mai putut reveni. Stiu ca si-au pierdut rabdarea, dar si pe noi ne doare la fel de mult.
Reporter: Subiectul “echipa nationala” este unul delicat in aceasta perioada presupun...
Bornescu: Nu poti fi convocat la nationala daca nu ai rezultate cu echipa de club. Poti sa joci oricat de bine, daca nu ai rezultate la club, nu poti sa ai pretentii sa joci la prima reprezentativa, asa ca nu-mi faceam iluzii. |
: 9 ( 1 ) - !
10-06-2014: Ilie Balaci știe ce-i lipsește echipei CS Universitatea Craiova pentru a fi în top „Mai trebuie spectatori, stadion și ceva jucători“
Fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima, Ilie Balaci, a vorbit, pentru GdS, despre revenirea Craiovei pe prima scenă a fotbalului românesc. „Marele Blond“ a precizat că es ... [ ] Interviuri
12-01-2014: Ion Velea, campion cu Universitatea Craiova în 1974, un om bogat în amintiri În iunie 2014 se împlinesc 40 de ani de la cucerirea primului titlu de campioană din istoria Universităţii Craiova. Ion Velea, unul dintre eroii Ştiinţei de atunci, a povestit în cadrul emisiunii „Ora de sport“, de la Gazeta ... [ ] [ Alexandru VIRTOSU ] Interviuri
10-11-2013: Universitatea Craiova prin ochii unui suporter alb-albastru din Germania „În Germania un investitor nu poate să spună: asta e echipa mea şi o las moştenire lui fiu-meu“
George Cordoş are 37 de ani şi e profesor de franceză în Wuppertal. De la 13 ani a emigrat împreună cu fami ... [ ] Interviuri
18-05-2013: "Craiova, tot cu Mititelu? Masochism maximal!" Interviu cu Sorin Cârțu despre noua "Știința"
„Mititelu mi-a sabotat munca”
- Când aţi făcut cunoştinţă cu Adrian Mititelu?
- Nu am avut niciodată o relaţie de prietenie. ... [ ] Interviuri
05-02-2013: Mariko Douda: M-as întoarce oricând la această minunată echipa Unul dintre cei mai iubiţi jucători de la Craiova, Mariko Douda de-abi aşteaptă ca echipa Craiovei să revină în campionat şi declară că nu ar spune nu unei reveniri printre alb-albaştrii.
... [ ] Interviuri
|
|