|
Craiova meniu:
|

KuPS – Universitatea Craiova 1-1. Oltenii au condus până aproape de final
 Universitatea Craiova a înregistrat un rezultat de egalitate, 1-1, pe terenul campioanei Finlandei, KuPS Kuopio, în prima manșă a turului 3 preliminar din Europa League. Formația pregătită de Filipe Coelho a condus la pauză prin golul lui Ștefan Baiaram, însă gazdele au restabilit egalitatea în repriza secundă. Soarta calificării se va decide peste o săptămână, în Bănie.
Craiova a rezistat începutului și a lovit înainte de pauză
Partida a început cu emoții pentru olteni. În minutul 5, Armah a înscris pentru KuPS după un contraatac rapid, însă reușita a fost anulată pentru o poziție de offside.
Gazdele au continuat să pună presiune, iar la o lovitură liberă din minutul 10 zidul Craiovei a blocat execuția finlandezilor. Campioana României a răspuns treptat și a început să își creeze ocazii.
Baiaram a fost aproape să scape singur spre poartă în minutul 14, însă s-a împiedicat în careu, iar arbitrul a lăsat jocul să continue. Patru minute mai târziu, Etim a semnat prima oportunitate importantă a vizitatorilor, dar șutul său a trecut pe lângă poartă.
Cea mai mare șansă înaintea golului a venit în minutul 26. Baiaram a trimis periculos spre poartă, însă Magassa a respins salvator de pe linia porții. Craiova a continuat să insiste, iar în minutul 31 a obținut primul corner al întâlnirii.
Insistența oltenilor a fost răsplătită în minutul 38. Rus a centrat excelent de pe partea dreaptă, iar Ștefan Baiaram a reluat din apropiere pentru 1-0, rezultat cu care s-a intrat la vestiare.
KuPS a egalat după o eroare a Craiovei
Campioana Finlandei a revenit mai hotărâtă de la cabine și a dominat debutul reprizei secunde. Primul corner al gazdelor a venit în minutul 47, iar trei minute mai târziu Popescu a ieșit greșit la o centrare. Magassa a fost aproape de egalare, însă a ratat ținta.
Universitatea Craiova a avut șansa desprinderii pe tabelă. Etim a ezitat într-o poziție favorabilă și a tras în blocaj în minutul 65. Apoi, Al Hamlawi a irosit două ocazii importante în decurs de doar două minute. Mai întâi a reluat slab cu capul din șase metri, iar apoi portarul finlandez a intervenit salvator la o centrare trimisă de Bancu.
Ratarea acestor oportunități s-a întors împotriva oltenilor. În minutul 72, Popescu a ezitat la un corner, iar Moreno a profitat și a înscris pentru 1-1. După gol, fotbalistul finlandezilor a sărbătorit la marginea terenului alături de soția și cei doi copii.
Superioritatea numerică nu a adus victoria
Finalul confruntării a adus un moment nefericit pentru gazde. Kabuye, fotbalist introdus la pauză, a acuzat o stare de rău și a părăsit terenul cu ambulanța, astfel că KuPS a evoluat în inferioritate numerică în ultimele aproximativ cinci minute.
Universitatea Craiova nu a reușit însă să profite de avantajul de oameni, iar scorul a rămas neschimbat până la ultimul fluier.
Calificarea în play-off-ul Europa League se va decide în manșa secundă, programată peste o săptămână la Craiova, de la ora 20:00. |
: 9 ( 1 ) - !
07-11: Felipe Coelho, reacție după victoria cu Egnatia: ”Ne-au surprins la început” Antrenorul Universității Craiova a vorbit la cald despre victoria cu Egnatia din Conference League.
Un succes în urma căruia campioana României a ajuns la șapte puncte din nouă posibile la jumătatea fazei ligii.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
07-11: Selecționerul Ghe-ghe Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile cu Polonia și Bosnia Naționala de fotbal a României va susține în noiembrie ultimele două meciuri din Liga Națiunilor.
Pentru aceste două jocuri, selecționerul Gheorghe Hagi a convocat un lot format din 26 de jucători, 18 dintre aceștia care evol ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
06-11: Universitatea Craiova, victorie fără emoții cu Egnatia! Oltenii au ajuns la 7 puncte în Conference League Campioana României a trecut cu 2-0 de formația albaneză Egnatia, pe teren propriu, și a acumulat șapte puncte după primele trei etape. Oltenii își consolidează astfel poziția în cursa pentru calificarea în faza următoare a competiției.< ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
02-11: Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-1, a șaptea victorie consecutivă pentru olteni Universitatea Craiova continuă seria rezultatelor excelente din Superliga. Campioana României s-a impus duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC Botoșani, cu scorul de 2-1, într-o partidă din etapa a 14-a.
Succesul î ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
30-10: Universitatea Craiova, egal la Voluntari în Cupa României Deținătoarea trofeului nu a reușit să treacă de FC Voluntari, în deplasare, cele două formații încheind partida la egalitate, scor 1-1.
Rezultatul menține suspansul în Grupa D. Calificarea în sferturile de finală se va dec ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|