| 11
22
Craiova meniu:
|
Universitatea Craiova - Universitatea Cluj-Napoca, un duel cu năbădăi! Două penalty-uri, un „roșu”, 11 „galbene” și ocazii la fiecare atac
 Derby-ul zilei în Liga 1 s-a jucat în Bănie între Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, liderul campionatului. Craiova a învins liderul U Cluj, scor 1-0, dintr-un 11 metri văzut de VAR. Rădoi aduce Universitatea mai aproape de „Șepcile roșii”, de fapt, s-au strâns cinci echipe pe 2 puncte.
Nici n-a început bine primul meci dintre Mirel Rădoi și Ioan Ovidiu Sabău, adică Universitatea Craiova - U Cluj, că spectatorii au erupt de supărare la o fază care se vedea cu ochiul liber că avea circumstanțe de penalty.
Ultimul sosit în Bănie, Alisson Safira, a început să-și facă simțită prezența, a scăpat pe zonă centrală și a fost faultat de Gertmonas. Iulian Călin și-a îngreunat situația, mai ales pe fondul discuțiilor pe axa arbitraj - PNL - Emil Boc - U Cluj. N-a văzut 11 metri! A fost "claxonat" din camera VAR, dar "centralul" și-a făcut meciul mai greu din acel moment.
Alex Mitriță (10) a executat plasat și a scuturat plasa, chiar dacă Gertmonas a simțit colțul. |
: 9 ( 1 ) - !
19-03: Programul etapei a 3-a din playoff și playout în Liga 1 Vineri, 3 aprilie
Ora 20.30 FC Botoşani – FCSB (playout)
Sâmbătă, 4 aprilie
Ora 15.00 Oţelul Galaţi - FC Hermannstadt (playout)
Ora 19.30 FC Argeş - Dinamo Bucureşti (playoff)
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-03: Surpriză uriașă în debutul play-off-ului: FC Argeș învinge liderul Universitatea Craiova chiar în Bănie Startul play-off-ului din Liga 1 a adus un rezultat neașteptat la Craiova, acolo unde FC Argeș a reușit să se impună cu 1-0 în fața liderului Universitatea Craiova, într-o partidă disputată vineri seara.
Începutul confruntă ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-03: Program play-off 2026 Etapa 1: 15-16 martie
UNIVERSITATEA CRAIOVA - FC Argeș
Rapid - Dinamo
U Cluj - CFR Cluj
Etapa 2: 21-22 martie
Dinamo - UNIVERSITATEA CRAIOVA
CFR Cluj - Rapid
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-03: Clasamentul după înjumătățirea punctelor Clasamentul din play-off (după înjumătățirea punctelor)
1. Universitatea Craiova – 30 puncte
2. Rapid – 28 puncte
3. Universitatea Cluj – 27 puncte
4. CFR Cluj – 26,5 de puncte
5. Dinamo – 26 de punct ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-03: Rapid – Universitatea Craiova 1-1 Derby-ul dintre Rapid București și Universitatea Craiova s-a încheiat fără învingătoare, scor 1-1, într-o partidă intensă care a confirmat echilibrul dintre primele două clasate din campionat la finalul sezonului regulat.
St ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|