Craiova meniu:

Universitatea Craiova poate reveni în Liga 1 chiar de anul acesta

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2013-02-18 ]
[ România ]

Universitatea Craiova poate reveni în Liga 1 chiar de anul acesta

 4325 Ipoteza a fost lansată de Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate.

Şeful Ligii este convins că multe echipe vor avea dificultăţi financiare şi nu vor putea obţine licenţa pentru sezonul viitor, astfel că Universitatea Craiova are mari şanse să revină pe prima scenă a fotbalului românesc chiar de la startul sezonului următor.

"Vă spun sincer că Universitatea va reveni în fotbal chiar de anul acesta, în Liga I, dacă vor fi echipe care vor avea probleme cu banii. Din câte ştiu, sunt destule care au astfel de dificultăţi. Ca să facă asta oamenii din Craiova trebuie să se apuce imediat de treabă. Trebuia să revină din vara trecută, iar FRF a acordat două locuri Craiovei. Ei trebuiau să-şi facă mai întâi echipă.”, a declarat Dragomir la Digi Sport.

Oficialul de la LPF a avut un mesaj şi pentru Adrian Mititelu, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai săi din fotbalul românesc.

”Chiar dacă Mititelu m-a înjurat în ultimii ani, eu nu-i doresc răul sau să se ducă vreodată la puşcărie. Are familie şi copii şi aş fi nebun să-i doresc aşa ceva", a adăugat Dragomir.

: 9 ( 1 ) - !



20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 în vulcanul din Bănie
Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 10-a.

...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv
Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.

Succesul este primul obținut de olte ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică în duelul cu U Cluj
Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.

Unive ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul
Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.

O ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct
Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 24 octombrie 2026

Dictionar   Meditatii