|
Craiova meniu:
|

Suporterii protestează
 În timp ce echipa se antrenează în Turcia, facţiunea „Sezione Ultra“ a protestat vineri faţă de situaţia de la Universitatea şi a cerut încetarea conflictului, spre binele echipei, şi stabilirea priorităţilor pentru perioada următoare. „Noi, suporterii devotaţi numai Universităţii Craiova, cerem cu fermitate întronarea stării de NORMALITATE în viaţa echipei noastre iubite. Destul cu nebunia parcă fără de sfârşit! Fiecare dintre noi să-şi facă datoria“, au solicitat fanii alb-albaştri. Aceştia îi cer patronului Adrian Mititelu „să devină un manager şi finanţator respectabil, fără nici un fel de implicare în politica mizerabilă de pe plaiuri mioritice, să-şi plătească datoriile minim necesare către bugetul statului, că oricum nu sunt foarte mari pentru un milionar adevărat, şi să realizeze odată construcţia unei echipe solide, aşa cum promite de cinci ani! Dacă nu poate sau nu are finanţare, măcar să o recunoască public, să ştim deschis adevărul. Ar fi un pas înainte, o chestiune de onoare“. În ceea ce-l priveşte pe primarul Antonie Solomon, în protestul fanilor se scrie: „Nu îi cere nimeni să arunce cu banii publici pe fereastră, dar o mai mare grijă faţă de cea mai de succes marcă a întregului judeţ Dolj, UNIVERSITATEA CRAIOVA, este o obligaţie morală! (...) Şi dacă tot vrea să dea bani pentru echipă, să o facă în proiecte concrete (repararea scaunelor, a tribunelor, a căilor de acces şi a tabelei de pe legendarul „Ion Oblemenco“), nu prin transfer direct către clubul administrat netransparent, din păcate“. |
: 9 ( 1 ) - !
17-06: Câștigătoarea dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia Universitatea Craiova și-a aflat posibila adversară din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor: dacă trece de ML Vitebsk, campioana Belarusului, va juca în a doua rundă cu câștigătoarea dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia, în teorie ce ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
16-06: Universitatea Craiova și-a aflat prima adversară din Liga Campionilor: Vitebsk (Belarus) Tragerea la sorți a primului tur preliminar din Liga Campionilor a avut loc marți, 16 iunie, ora 17:00. Universitatea Craiova a avut statut de cap de serie și o tragere la sorți mai mult decât convenabilă.
Vitebsk (Belarus) – U ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-06: Cu cine poate juca Universitatea Craiova în turul 1 preliminar din Champions League Campioana României va fi în urna capilor de serie la tragerea la sorți și va juca împotriva uneia dintre:
Inter Club d-Escaldes (Andorra)
Levski Sofia (Bulgaria)
Ararat-Armenia (Armenia)
Sahah FK (Azerbaidjan) ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
05-06: Universitatea Craiova l-a transferat pe Alexandru Maxim Universitatea Craiova și-a asigurat serviciile portarului Alexandru Maxim, unul dintre tinerii jucători considerați de perspectivă în fotbalul românesc. Goalkeeper-ul în vârstă de 19 ani ajunge în Bănie. Gruparea din Craiova a oficializat ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
26-05: Rapid și campioana Universitatea Craiova au încheiat sezonul fără goluri Rapid București și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată luni seară în Giulești, ultimul joc al sezonului de Liga 1.
Meciul din play-off nu a mai avut nicio miză în clasament, iar ritmul co ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|